Reguli generale de tactică ce trebuie respectate de politist sau jandarm pe timpul intervențiilor

 

1. Respectarea drepturilor constituţionale ale persoanelor
Poliţistul este obligat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, Constituţia şi legile ţării, jurământul de credinţă faţă de România, prevederile dispoziţiilor interne. El trebuie să fie perceput de către membri comunităţii ca un factor de echilibru, o persoană de încredere, gata oricând să acorde sprijin atunci când este solicitată. Toate acţiunile sale vor fi făcute în strictă concordanţă cu drepturile şi obligaţiile ce îi sunt acordate prin lege, dar şi cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale membrilor comunităţii.

2. Respectarea principiului imparţialităţii şi al nediscriminării
În conformitate cu Constituţia României, care prevede că: ,,cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege„. Legislaţia defineşte discriminarea ca fiind: ,,orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare H.I.V., apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Grupurile supuse cel mai adesea discriminării sunt minorităţile etnice, rasiale, religioase şi grupurile de imigranţi. Poliţistul nu trebuie să se lase influenţat de niciun partid, grupare politică, sindicală sau de altă natură, de apartenenţa persoanelor la o anumită religie ori grupare etnică, el slujind în exclusivitate cetăţeanul, libertatea şi democraţia. Poliţistul trebuie să cunoască faptul că el nu are alt judecător decât legea şi propria lui conştiinţă.

În intervenţiile sale este exclusă discriminarea persoanelor pe bază de rasă, cetăţenie, sex, religie, apartenenţă politică ori statut social, singurul criteriu de diferenţiere a intensităţii măsurilor luate este gradul de implicare, vinovăţia fiecăruia la comiterea faptei ilicite, precum şi gradul de ripostă a persoanei.
Această regulă presupune ca activităţile desfăşurate să fie exercitate numai în scopul îndeplinirii sarcinilor de serviciu şi nu dintr-o altă motivaţie (şicanare, răzbunare etc.).

3. Respectarea principiilor proporţionalităţii şi al gradualităţii precum și stabilirea modului de acţiune şi evaluarea necesarului de forţe înainte de intervenţie
Înainte de a se lua o decizie sau a continua o acţiune, se vor evalua toate riscurile pe care aceasta le presupune. În acest sens este necesar ca poliţistul local să perceapă, să evalueze şi să riposteze prompt la orice semn de ameninţare. De asemenea este necesară obţinerea unor informaţii substanţiale din mediile cu potenţial criminogen ridicat şi concepţia acţiunii pe baza unui plan bine gândit. Instinctul, intuiţia şi nu în ultimul rând experienţa îşi pot spune cuvântul în acţiunea ce urmează a fi întreprinsă. Trebuie stabilit modul de acţiune şi evaluarea necesarului de forţe înainte de intervenţie în funcţie de condiţiile şi împrejurările existente şi solicitarea de ajutor, în caz de nevoie.
Atunci când cere ajutorul unei persoane, poliţistul trebuie să fie foarte explicit şi să se convingă de faptul că cel în cauză a înţeles clar ceea ce are de făcut.

4. Pregătirea şi asigurarea armamentului şi a celorlalte mijloace din dotare
În vederea folosirii cu maximă eficiență și evitării dezarmării sau a deposedării în timpul acțiunii, formarea deprinderilor corecte în acest sens îi dă încredere şi siguranţă în acţiunile sale, fiind în permanenţă pregătit pentru intervenţie. Pistolul, muniţia şi celelalte mijloace din dotare vor fi verificate cu ocazia intrării în serviciu, precum şi după fiecare utilizare.

5. Cercetarea împrejurimilor locului în care se acţionează
Poliţistul va avea mereu percepţia clară a străzii sau a locului în care se află, în aşa fel încât, dacă se află într-o eventuală intervenţie să beneficieze de avantajul terenului.
În acest sens trebuie să cunoască: topografia străzilor, căile de acces pe rute mai scurte, căile de acces în imobile, punctele de acces ale obiectivelor din zonă, posturile şi patrulele poliţiştilor locali, locuri de parcare, locurile și mediile favorabile comiterii de infracțiuni, precum şi cele în care se constată încălcări frecvente ale ordinii publice etc.

6. Evaluarea gradului de periculozitate a persoanelor faţă de care urmează a se lua măsuri
Poliţistul nu trebuie să uite că un adversar, chiar dacă nu este înarmat, poate riposta cu orice obiect pe care îl are la îndemână.
În timp ce poartă o conversaţie cu o persoană, el trebuie să se aşeze în aşa fel încât să poată observa tot ce se întâmplă, astfel încât să fie în măsură să acţioneze în cazul în care este atacat sau dacă persoana încearcă să fugă.

7. Supravegherea permanentă a adversarului şi a persoanelor din jur
Indiferent de măsura poliţienească ce urmează a fi aplicată sau de modul de intervenţie a poliţistului local, adversarul şi persoanele din jur trebuie să fie supravegheate cu atenţie. În timpul discuţiilor se va concentra asupra interlocutorului, urmărindu-i reacţiile, care îi pot oferi multiple indicii (de exemplu, un om nevinovat nu are motive să fie neliniştit, să intre în panică, pe când un infractor, un urmărit are destule motive, ceea ce se va putea observa din mimica, gestica sa, felul de a vorbi etc). Când se intervine într-un mediu ostil nu va neglija posibilitatea unui atac prin surprindere din partea altor persoane care nu se află în câmpul său vizual.

Nu vor fi neglijate obiectele aparent inofensive: cărţi de credit, pieptene (care pot fi ascuţite) telefoane mobile (unele pot ascunde o armă de foc) etc. În anumite situaţii, orice obiect aflat la îndemâna persoanei poate deveni o armă periculoasă ce va fi folosită împotriva poliţistului. Trebuie eliminate imaginile stereotipe că numai anumite persoane pot fi agresive. Orice individ într-o anume împrejurare se poate manifesta violent. De aceea poliţistul va fi atent la acţiunile tuturor persoanelor care în momentul intervenţiei se află la locul respectiv.

8. Portul insignei de identificare şi prezentarea legitimaţiei de serviciu
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit legii, poliţistul local este obligat să poarte în permanenţă, la loc vizibil, insigna de identificare cu numărul matricol personal de identificare și să prezinte legitimaţia de serviciu pentru a-şi face cunoscută calitatea, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul intervenţiei sau siguranţa ulterioară a poliţistului local ar fi periclitată. Insigna de poliţist local este însemnul oficial prin care cel în cauză îşi prezintă calitatea de poliţist confirmată la solicitare şi cu legitimaţia de serviciu. În efectuarea intervenţiei ce nu suferă amânare poliţistul este obligat să se prezinte verbal iar după încheierea acesteia să se legitimeze şi să declare funcţia pe care o ocupă şi unitatea de poliţie locală din care face parte.
Respectarea acestei proceduri constituie, pe de o parte, o manifestare de respect pentru oamenii cu care poliţistul vine în contact iar pe de altă parte o modalitate de eliminare a incertitudinilor legate de faptul că persoanele în cauză s-ar afla în faţa unui impostor.

9. Stabilirea sarcinilor atunci când acţionează în echipă
Șeful patrulei ia măsura propriu-zisă iar colegul asigură protecţia. Colegul va supraveghea permanent persoana asupra căreia se ia măsura fiind gata să intervină pentru a împiedica fuga sau eventualele acte de agresiune din partea acesteia sau a altor persoane.
Şeful patrulei va executa măsurile poliţieneşti fără a exclude supraveghere suspectului şi a publicului fiind pregătit să intervină împreună cu colegul său. Va hotărî împreună cu colegul său modul de intervenţie într-o situaţie concretă şi va face mereu apel la planurile prestabilite pentru acţiune într-o situaţie sau alta.

În nici o situaţie, poliţistul care ia măsurile nu trebuie să se interpună între colegul său şi persoana asupra căreia se acţionează. Se va respecta întotdeauna regula: un poliţist local acoperă, iar celălalt se mişcă şi preia iniţiativa.

10. Atragerea atenţiei persoanelor care se manifestă violent sau dau dovadă de nervozitate, să se supună măsurilor ce vor fi luate şi prezentarea consecinţelor la care se expun în caz de opoziţie
În cazul unor acţiuni agresive îndreptate împotriva lor sau a altor persoane poliţiştii trebuie să manifeste fermitate şi hotărâre sens în care vor proceda la somarea persoanelor în vederea încetării acţiunilor, iar în caz de nesupunere vor lua măsurile care se impun. Există şi situaţii când cetăţenii manifestă tendinţa de a-şi face singuri dreptate chiar şi în prezenţa poliţiştilor mai ales când persoana suspectă le-a lezat flagrant interesele. În asemenea cazuri, poliţistul trebuie să-şi păstreze sângele rece şi să acţioneze în mod imparţial și obiectiv împiedicând dezlănţuirea furiei publicului care ar putea duce la tulburări ale ordinii sau la rănire a unor persoane nevinovate. Astfel de situaţii pot fi prevenite prin izolarea rapidă şi îndepărtarea de la faţa locului a persoanei suspecte.

11. Ocrotirea vieţii, a sănătăţii şi a integrităţii corporale a persoanelor a căror pază o asigură
În activitatea zilnică a poliţistului se pot ivi situaţii în care viaţa integritatea corporală sau sănătatea persoanelor aflate sub pază sunt periclitate situație în care acesta este obligat să ia imediat măsuri de acordare a îngrijirilor medicale. EI nu trebuie să scape din vedere faptul că începând din momentul intervenţiei sale persoana în cauză se află în grija sa având obligaţia să o protejeze împotriva unor eventuale atacuri un motiv în plus aşadar să fie atent la reacţiile celor din jur.

12. Respectarea regulilor de politeţe
Atitudinea profesională implică omenie, tact şi respectarea demnităţii tuturor persoanelor. În nici un caz poliţistul nu trebuie să fie arogant, dar nici umil. El trebuie să fie un fin psiholog, să acţioneze cu tact, adaptându-se la situaţie fiindu-i interzis să jignească persoanele din jurul său. Umilirea în public a unui tânăr faţă de partenera sa faţă de cei din anturajul său a unui conducător auto faţă de pasageri sau a unui funcţionar public faţă de clienţi, petiţionari, subordonaţi este cu totul neindicată ea ducând deseori la incitarea persoanei în cauză. Poliţistul trebuie să se adreseze persoanei cu care discută cu formula ,,doamnă„, ,,domnişoară„, ,,domnule„. În situaţia când poliţistul are deja actul de identitate al persoanei asupra sa va adăuga şi numele persoanei respective. Un astfel de mod de adresare indică un anumit grad de politeţe şi de bună-creştere.

Aceste expresii sunt semnul respectului, modul de exprimare mai sus-menţionat îl va obliga pe interlocutor la un răspuns cu formula ,,domnule poliţist „, precum şi la cooperare. Se pot ivi situaţii în practică în care acest mod de adresare să fie inadecvat evenimentului creat caz în care poliţistul trebuie să-şi facă simţită prezenţa folosind o voce autoritară și energică. În acest sens va utiliza expresiile: ,,În numele legii, încetaţi!”, ,,retrageţi-vă” etc. Uneori, prezenţa poliţistului sau a jandarmului în uniformă este suficientă pentru dominarea persoanelor turbulente şi pentru restabilirea ordinii.

13. Păstrarea unei ţinute corespunzătoare, autocontrolul gesturilor şi al mimicii al felului de a discuta precum şi ignorarea observaţiilor ironice și ascultarea cu atenție, răbdare și calm a relatărilor persoanelor implicate și ale altora tratarea cu mult tact a victimelor infracțiunilor a bolnavilor psihic a minorilor și a femeilor
Indiferent de natura şi motivul intervenţiei, a măsurii ce urmează a fi luată, este necesar ca poliţistul local să aibă un comportament caracterizat prin tact, politeţe, să asculte cu atenţie şi mult calm mărturiile celor implicaţi în situaţia respectivă, pentru clarificarea justă a acesteia. Lucrând cu oamenii, polițistul local trebuie să depună eforturi pentru a-i înţelege, plecând de la cunoaşterea propriei personalităţi şi de la o percepţie corectă a rolului şi statutului său în cadrul comunităţii.
Într-un fel va fi tratată o persoană violentă ori recalcitrantă, agresivă, aflată în stare de ebrietate sau sub influenţa băuturilor alcoolice, şi în alt fel copiii, tinerii, femeile, victimele unor infracţiuni; într-un mod o persoană izolată, faţă de una aflată în grup, în cercul de prieteni, în anturajul colegilor sau al şefilor, al subordonaţilor, o persoană normală faţă de o persoană bolnavă psihic etc.

14. Folosirea mijloacelor şi a procedeelor de imobilizare şi autoapărare se va face numai în condiţiile legii şi dacă situaţia o impune
Poliţistul execută serviciul doar în uniformă având asupra sa dotarea corespunzătoare pe care o poartă în permanenţă pe centura aplicată peste îmbrăcăminte cu accesoriile fixate în tocurile şi dispozitivele special destinate dispuse după cum urmează:
– dreapta lateral: baston de cauciuc/tomfa, pistol;
– la spate: cătuşe, port carnet;
– lateral stânga: spray iritant lacrimogen;
– stânga faţă: staţie emisie recepţie.
Un bun poliţist sau jandarm trebuie să se menţină într-o condiţie fizică optimă, lipsa acesteia putându-l pune uneori în dificultate. Cu o gândire rapidă şi cu o rezistenţă fizică corespunzătoare poliţistul va fi capabil să aleagă şi să aplice forţa potrivită la momentul potrivit. În primul rând el trebuie să observe adversarul, ce obiecte are asupra sa pentru a-l domina şi dezarma – dacă este cazul. Dacă există obiecte pe care oponentul le poate folosi ca armă trebuie să se plaseze între acestea şi eventualul atacator pentru a-l împiedica să ajungă la ele. În asemenea situaţii poliţistul va face apel la forţă respectând principiile folosirii acesteia acţionând până la înfrângerea rezistenţei persoanei agresive nu mai mult.

15. Declinarea competenţei în cazul unor conflicte de interese
După luarea primelor măsuri ce nu suferă amânare, poliţistul va raporta în scris orice situaţie în care trebuie să intervină împotriva unor persoane din cercul de prieteni, rude apropiate, persoane care locuiesc în imediata vecinătate sau faţă de care are obligaţii morale sau materiale. Munca de poliţie locală solicită personalităţi puternice care să inspire respect şi încredere publicului. Prezenţa poliţistului în cadrul comunităţii implică din partea acestuia o comportare mult mai corectă şi mai demnă decât a oricărui alt cetăţean.
Regulile generale de tactică poliţienească trebuie respectate şi aplicate în funcţie de o multitudine de factori, cum sunt:

– situaţia concretă care impune intervenţia, acţiunea şi conduita persoanei faţă de care se intervine;
– împrejurările de timp şi loc în care urmează să se acţioneze;
– scopul urmărit prin intervenţie, forţele aflate la dispoziţie şi experienţa sa.

Însuşirea și respectarea cu strictețe a regulilor generale de tactică polițienească garantează reuşita intervenţiei şi îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu succes.

Din păcate în activitatea practică se întâmplă uneori ca unii poliţiştii sau jandarmii să plătească ,,tribut” nerespectării regulilor de tactică mai sus menţionate sau neatenţiei de care trebuie să dea dovadă în executarea intervenţiei în anumite situaţii motiv pentru care ,, oameni ai legii ” cu totul excepţionali au plătit cu viaţa.