Folosirea mijloacelor din dotare

1. Principii de folosire a forţei şi a mijloacelor din dotare
Folosirea mijloacelor din dotare impune respectarea următoarelor principii care decurg din legi şi convenţii internaţionale:

1.1. Prezumţia de nevinovăţie
În orice situaţie, poliţistul trebuie să aibă în vedere că poate utiliza forţa fizică şi mijloacele din dotare numai în cazul în care prin atitudinea, reacţiile sau acţiunile unei persoane se încalcă în mod flagrant prevederile legale.
1.2. Limitarea şi proporţionalitatea folosirii forţei
Recurgerea la forţa fizică şi la mijloacele din dotare are loc numai dacă acest lucru este strict necesar şi dacă acţiunile ilegale ale persoanei (persoanelor) nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea celorlalte mijloace nonviolente. Acest lucru presupune analiza situaţiei conjuncturale privind locul, timpul, persoanele prezente sau aflate în apropiere, existenţa unui pericol potenţial, durata acţiunilor violente, evaluarea raportului de forţe, în vederea asigurării efectivelor necesare.
Poliţistul trebuie să aibă în vedere ca nivelul forţei folosite să fie în strictă conformitate cu nivelul real al opoziţiei, iar riposta fizică să înceteze îndată ce agresorul a fost imobilizat sau când acţiunea care a determinat intervenţia s-a terminat.
1.3. Imparţialitatea
La intervenţia în forţă şi folosirea mijloacelor din dotare este exclusă discriminarea persoanelor pe bază de rasă, cetăţenie, sex, religie, apartenenţă politică ori statut social, singurul criteriu de diferenţiere a intensităţii măsurilor luate fiind gradul de implicare şi vinovăţie pe care îl are fiecare persoană la comiterea faptei ilicite, precum şi gradul de ripostă, mijloacele şi metodele folosite de aceasta.
1.4. Gradualitatea folosirii metodelor şi mijloacelor de intervenţie
Implică obligaţia poliţistului de a utiliza în mod progresiv formele, procedeele şi mijloacele de acţiune, de la cele mai simple până la cele care presupun exercitarea unui nivel ridicat de violenţă. Folosirea armelor de foc este considerată o metodă extremă.
Folosirea graduală a forţei nu implică o respectare strictă a etapelor progresive în situaţia în care timpul material, starea de pericol în care se află poliţistul sau victima şi mijloacele folosite de autor nu permit acest lucru.
1.5. Fermitatea
Presupune adoptarea unei atitudini hotărâte atât cât priveşte modul de adresare, cât şi intervenţia propriu-zisă.
1.6. Legalitatea şi legitimitatea acţiunilor întreprinse
Constau în alegerea şi folosirea mijloacelor şi a metodelor adecvate, numai în condiţiile legii.
1.7. Riscul minim
Atât pentru turbulenţi, cât şi pentru efectivele proprii constă în alegerea celor mai adecvate mijloace de intervenţie, spre a se evita pe cât posibil vătămarea integrităţii corporale a persoanelor împotriva cărora se acţionează.
1.8. Apărarea persoanelor
Presupune asigurarea protecţiei de către poliţişti, chiar dacă asupra persoanei s-a acţionat în forţă, pentru aplicarea legii.
Acest principiu presupune:
– acordarea primului ajutor în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
– nerecurgerea la violenţă ori rele tratamente faţă de persoanele reţinute ori arestate.

2. Folosirea forţei fizice
Forţa fizică şi procedeele de luptă corp la corp pentru autoapărare şi imobilizare se folosesc de către poliţist, dacă este necesar şi posibil, pentru înfrângerea atacurilor violente de mică anvergură, îndreptate împotriva sa ori a altora, precum şi pentru imobilizarea persoanelor suspecte care se opun executării unor măsuri poliţieneşti (legitimare, controlul persoanelor, conducerea la sediul poliţiei) sau desfăşoară acţiuni agresive, prin care tulbură ordinea şi liniştea publică.
Pentru înfrângerea acţiunilor agresive şi imobilizarea persoanelor turbulente se vor folosi procedeele specifice luptei corp la corp, putându-se aplica şi lovituri cu pumnul, mâinile şi picioarele, genunchii, coatele şi alte părţi ale corpului. Se va evita aplicarea loviturilor în zone vitale şi cu o intensitate exagerată, de natură a provoca vătămarea gravă a integrităţii corporale ori moartea persoanelor.

Forţa fizică şi procedeele de luptă corp la corp se vor folosi după somarea celor care se manifestă violent să înceteze acţiunea agresivă şi să se supună cererii îndreptăţite a poliţistului, folosind formula: „Încetaţi, Poliţia!”. Nu este necesară somaţia în cazul în care poliţistul este atacat prin surprindere sau integritatea corporală a vreunei persoane este pusă în pericol imediat. Nu este necesară somaţia în cazul în care poliţistul este atacat prin surprindere sau integritatea corporală sau viaţa vreunei persoane este pusă în pericol imediat.

Forţa fizică şi mijloacele din dotarea poliţistului trebuie folosite doar în cazurile şi situaţiile expres prevăzute de lege şi de dispoziţiile/procedurile interne, ţinându-se cont şi de nivelul de rezistenţă al persoanei împotriva căreia se intervine.
Din acest punct de vedere, putem avea următoarele tipuri de comportament pe care un poliţist local le poate întâlni în activitatea sa:
1. Cooperativ – În acest caz, nu există niciun fel de rezistenţă. Persoana răspunde în mod pozitiv solicitărilor poliţistului şi se supune acestora. Aceasta reprezintă situaţia ideală, dorită de orice poliţist.
2. Noncooperativ – Rezistenţa fizică este slabă sau inexistentă. Persoana nu se supune solicitărilor poliţistului. Ea afişează o rezistenţă verbală şi o reacţie fizică slabe sau nule. Ea poate, de exemplu, să refuze să execute ceea ce-i cere poliţistul, este sau devine sarcastică faţă de acesta şi poate chiar să incite pe alţii să ignore solicitările legitime ale poliţistului.
3. Rezistent – În acest caz, persoana manifestă rezistenţă contra controlului sau măsurilor pe care poliţistul le execută, adoptând comportamente cum ar fi acela de a părăsi locul respectiv, de a-l împinge pe poliţist pentru a reuşi să fugă.
4. Combativ – Persoana tinde să exercite ameninţări sau chiar să procedeze la utilizarea forţei contra altei persoane sau chiar împotriva poliţistului.
5. Susceptibil de a cauza răniri corporale grave sau chiar moartea – În acest caz, persoana acţionează într-o astfel de manieră încât poliţistul este adus în situaţia de a se teme de răniri grave sau moartea aduse unui cetăţean sau chiar poliţistul însăşi. În astfel de situaţii, poliţistul trebuie să fi atent la indicii de ameninţare, cum ar fi tensiunea corporală a suspectului, încordarea sa, tonul vocii şi expresia facială, obiectele au instrumentele de care se poate folosi pentru a-şi duce la îndeplinire ameninţările pentru a putea fi în măsură să acţioneze sau să reacţioneze în mod corect. Indicii de ameninţare arătaţi mai sus permit poliţistului să ştie dacă individul este susceptibil să reziste mai mult sau mai puţin la o intervenţie în forţă a acestuia, folosind evident mijloacele de intervenţie pe care acesta le are asupra sa.

3. Folosirea bastonului de autoapărare (tomfa)

3.1. Descrierea procedurii
Bastonul de autoapărare (tomfa) poate fi folosit:
a) ca mijloc de apărare pentru pararea loviturilor agresorului prin prindere şi ţinerea în direcţia din care vin loviturile;
b) ca mijloc de intimidare a elementelor turbulente sau recalcitrante, aplicând primele lovituri persoanelor mai violente, urmărind determinarea încetării acţiunii şi descurajarea celorlalte elemente agresive, retragerea şi împrăştierea lor;
c) ca mijloc de atac, prin aplicarea de lovituri agresorului în scopul de a-l obliga să elibereze victima, să lase din mână obiectul folosit la atac ori să înceteze acţiunea. În cazul mai multor agresori, primele lovituri se vor aplica celui mai periculos.
3.2. Reguli tactice ce trebuie respectate cu ocazia folosirii bastonului de cauciuc (tomfei):
Reguli tactice ce trebuie respectate cu ocazia folosirii bastonului de cauciuc (tomfei):
1. La folosirea tomfei, se somează persoana să înceteze acţiunea violentă şi să se supună măsurilor ordonate, folosind formula „ÎNCETAŢI, VOM (VOI) FOLOSI FORŢA!”, loviturile fiind aplicate numai dacă persoana nu s-a conformat şi continuă acţiunea violentă.
2. Loviturile se aplică rapid fiind urmate de retragerea imediată peste omoplaţi, antebraţe, şezut (dacă persoana este cu spatele), membrele inferioare sau superioare, pentru a para loviturile sau pentru a determina persoana să dea drumul unor obiecte folosite pentru atac.
3. Pentru a se obţine efectul urmărit, loviturile se aplică prin surprindere.
4. Forţa loviturilor aplicate trebuie să fie în concordanţă cu gradul de împotrivire a persoanei.
5. Bastonul de autoapărare (tomfa) se foloseşte în limita necesităţii, iar aplicarea loviturilor încetează imediat ce agresorul a renunţat la acţiunea violentă şi s-a conformat dispoziţiilor.
6. Nu se fac mişcări ample şi nu se ridică tomfa deasupra capului, întrucât prin această mişcare se oferă posibilitatea celui împotriva căruia se foloseşte să sesizeze intervenţia şi să se apere prin pararea loviturii.
7. Se evită aplicarea loviturilor cu tomfa în zona capului şi a feţei, asupra altor părţi vitale ori sensibile ale corpului deoarece i s-ar putea provoca persoanei vătămări corporale sau chiar moartea. În figura alăturată se pot observa zonele unde se pot aplica lovituri asupra corpului uman şi intensitatea de aplicare a acestora.
În figura alăturată se pot observa zonele unde se pot aplica lovituri asupra corpului uman şi intensitatea de aplicare a acestora.
Este interzisă folosirea acesteia în sediul poliţiei, cu excepţia cazului când au loc acţiuni violente sau în grup, care pun în pericol viaţa poliţiştilor sau altor persoane ori există pericolul distrugerii de bunuri aparţinând instituţiei.
8. În situaţia în care, în urma loviturilor aplicate cu tomfa, s-a produs vătămarea corporală a persoanei, poliţistul este obligat să îi acorde primul ajutor, eventual o transporte la o instituţie medicală, pentru acordarea de îngrijiri şi să raporteze ierarhic, de urgenţă, despre eveniment.

4. Folosirea pulverizatorului de mână cu substanţe iritant – lacrimogene

4.1. Descrierea procedurii
Pulverizatorul este destinat imobilizării unor persoane recalcitrante, dispersării unor grupului de agresori sau evacuării acestora din încăperi şi ascunzători, fără a le produce vătămări corporale.
Acest mijloc de imobilizare se foloseşte numai după ce se execută somaţia „Încetaţi vom (vom) folosi substanţe lacrimogene!”. Nu este necesară somaţia dacă nu există timpul material necesar.
Poziţia poliţistului trebuie să fie defensivă şi să ofere posibilitatea persoanei să coopereze.
Dacă aceasta nu cooperează, poliţistul pulverizează în rafale scurte spre faţa persoanei, mutându-şi poziţia după fiecare pulverizare.

4.2. Reguli tactice ce trebuie respectate la folosirea pulverizatorului de mână cu substanțe iritant – lacrimogene
Pulverizatorul cu substanţe iritant lacrimogene se foloseşte pe cât posibil de la o distanţă de minim 1,5 metri şi maxim 3 metri.
Dacă persoana cooperează, poliţistul opreşte pulverizarea şi trece rapid la imobilizarea acesteia.
Folosirea pulverizatorului cu substanţe iritant lacrimogene în spaţii aglomerate, mijloace de transport în comun etc., se va efectua numai dacă utilizarea altor mijloace de individuale de intervenţie nu este posibilă.
Este interzisă folosirea pulverizatorului în direcţia flăcărilor sau a obiectelor incandescente.